Sporul fix și obligatoriu de pedeapsă, cauză de atenuare a răspunderii penale

Sancționarea concursului de infracțiuni este reglementată în Codul penal în partea generală a acestuia, la art. 39, care prevede că atunci când se vor stabili în mod exclusiv pedepse cu închisoarea sau pedepse cu amenda, instanța va adăuga la cea mai grea pedeapsă stabilită un spor obligatoriu și fix de o treime din pedepsele rămase.

Denumirea este sugestivă, întrucât obligativitatea presupune un caracter imperativ (,,se aplică pedeapsa cea mai grea’’), iar caracterul fix constă în sporul invariabil de o treime din pedepsele rămase (,,la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite’’). Vom vedea, însă, că efectele nu sunt nici pe departe atât de grave pe cât sugerează denumirea, ,,sporul fix și obligatoriu’’ având mai degrabă un impact în plan psihic decât în plan sancționator.

Efecte. Critici doctrinare

Să luăm un exemplu, pentru a înțelege cum funcționează acest mecanism juridic. Instanța stabilește trei pedepse: 15 ani pentru un omor, 9 ani pentru un viol, 3 ani pentru un furt. La cea mai grea pedeapsă (de 15 ani), se vor adăuga spre executare încă 4 ani (3 ani de la viol și un an de la furt). În total, 19 ani. Efectul este că, din cei 12 ani care ar fi trebuit executați suplimentar față de cei 15 stabiliți pentru omor, se vor executa doar 4. În abstract, pare că violul nici măcar nu mai e pedepsit, dacă forțăm echivalarea dintre pedeapsa inițială de la furt cu sporul de pedeapsă.

Înainte de toate, sistemul acesta este ceva mai descurajator pentru infractori decât sistemul absorbției, de departe cel mai moderat dintre toate, în care se execută cea mai grea pedeapsă, logica fiind că cei 3 ani (de la furt) și cei 9 ani (de la viol) sunt cuprinși în cei 15 ani (de la omor), urmând a fi executați simultan. Sistemul absorbției este, de facto, o veritabilă cauză exoneratoare de răspundere pentru orice infracțiune mai ușoară decât cea pentru care se va executa pedeapsa.

La extrema cealaltă se află sistemul cumulului aritmetic, în care se vor executa toate pedepsele, așa cum au fost stabilite, indiferent de forma de vinovăție reținută. În cazul nostru, 27 de ani.

Așadar, pentru cele 3 infracțiuni ar părea să existe 3 soluții distincte de stabilire a pedepsei, variind de la 15 la 27 de ani, cu sistemul intermediar al cumulului fix și obligatoriu, care ar duce, așa cum am văzut, la 19 ani de detenție.

Alternative

Deși cele trei sisteme prezentate anterior par să epuizeze complet subiectul discuției, consider, totuși, că se pot pune în dezbatere două sisteme mai performante.

În primul rând, caracterul fix ar putea fi transformat într-unul variabil, aspect semnalat în doctrină. În acest context, instanța ar avea cu adevărat un rol semnificativ în procesul de individualizare judiciară a pedepsei. Spre exemplu, ar fi oportună reglementarea unor limite mai mult sau mai puțin generoase: un spor cuprins între 3/4 și 1/3 ar fi suficient de ofertant.

Importanța majoră a unor limite constă în posibilitatea valorificării unor forme de vinovăție, intenția trebuind să aibă o pondere mai mare decât praeterintenția, care la rândul ei ar trebui să fie, în principiu, mai ,,valoroasă’’ decât culpa.

Dacă revenim la exemplul nostru, ar părea să nu existe un mecanism sancționator distinct de cel al cumulului fix în ceea ce privește modalitatea de calcul. Presupunem că instanța se orienteză către o fracție de 3/4. Asta înseamnă că la cea mai grea pedeapsă (15 de ani) se va adăuga un spor de 3/4 din ceea ce rămâne: 3/4 din 9, respectiv 3/4 din 3, adică 6 ani și 9 luni, respectiv 2 ani și 3 luni. În total, 24 de ani pentru trei infracțiuni intenționate.

Ce se întâmplă, însă, dacă avem o ucidere din culpă în locul omorului și o lovire cauzatoare de moarte pe lângă furtul care va rămâne, evident, intenționat? În acest caz, culpa va putea cântări mai puțin, prin stabilirea unui spor de 1/3, iar ponderea praeterintenției pentru vătămarea corporală cauzatoare de moarte ar putea fi apreciată la 1/2, în loc de 3/4.

Însă, dincolo de cele expuse până în prezent, apreciez că există o soluție mai severă decât cea existentă de lege lata, dar aparent mult mai echitabilă: cumul aritmetic pentru infracțiunile intenționate și spor facultativ pentru infracțiunile praterintenționate, respectiv pentru cele săvârșite din culpă.

În primul rând, nu văd rațiunea atenuării răspunderii penale a unui infractor, ,,doar’’ (de aici reiese absurditatea situației) pentru că ar fi săvârșit cu intenție mai multe infracțiuni. Dacă o persoană ar primi pentru un omor 20 de ani, iar alta ar primi pentru un viol 10 ani, una care le-ar săvârși pe ambele ar primi, în sistemul actual, 23 de ani și 4 luni. În fond, intenția tocmai asta presupune, urmărirea sau cel puțin acceptarea producerii unui rezultat infracțional. Periculozitatea socială a infractorului nu pare a fi sub nicio formă diminuată, motiv pentru care apreciez că s-ar putea impune condamnarea la 30 de ani de închisoare. Important de semnalat este că nu se elimină în integralitate individualizarea judiciară, ea urmând a opera în procesul de stabilire a pedepsei, nu și în cel de contopire (limitele pentru omor de 10, repsectiv 20 de ani, vor putea fi valorificate fără nicio restricție). În fond, acest sistem permite aceeași individualizare ca cel actual, doar că fracția va fi de 3/3.

În ceea ce privește infracțiunile din culpă, acestea beneficiază, în analiza supusă atenției, de un regim sancționator distinct în cadrul unui concurs de infracțiuni, deoarece ar putea exista, în cazuri concrete, situații în care, totuși, să nu se impună agravarea represiunii penale. Instanța ar putea aprecia că executarea pedepsei de 20 de ani pentru un omor este suficientă pentru a acoperi și o vătămare corporală din culpă, pentru care ar fi putut dispune, în alte condiții, renunțarea la aplicarea pedepsei.

Însă problema care apare de această dată constă în faptul că sporul facultativ ar avea, de facto, vocația unei renunțări la aplicarea pedepsei, motiv pentru care se poate susține, cu argumente destul de solide, adoptarea unei soluții de mijloc: spor obligatoriu, dar variabil. Prin urmare, ar putea fi aplicate limitele expuse anterior doar în cazul infracțiunilor din culpă, cele intenționate beneficiind de cel mai sever regim sancționator, cel al cumulului aritmetic de pedeapsă.