Reabilitarea – modalitate a înlăturării stigmatizării în viaţa socială

Pornind de la ideea că “nimeni nu este infailibil”, voi aduce azi la masa dezbaterilor un subiect de interes în timpurile contemporane, şi anume reabilitarea, în înțelesul legiuitorului Codului penal.

I. Noţiune.

Reabilitarea reprezintă o instituţie a dreptului penal ce are rolul de înlătura consecinţele condamnării unei persoane care a săvârşit o infracţiune, bazată pe îndeplinirea unor condiţii prevăzute în mod expres de Codul Penal.

Acest mijloc legal operează în ceea ce priveşte interdicţiile, incapacitaţile si decăderile care rezultă din condamnare, însa aceste efecte se produc numai pentru viitor (ex nunc).

II. Tipuri.

Există in legislaţia noastră două tipuri de reabilitare :

1. Reabilitarea de drept – art. 165 C. pen., potrivit căruia ”Reabilitarea are loc de drept in cazul condamnarii la pedeapsa amenzii, la pedeapsa inchisorii care nu depaseste 2 ani sau a pedeasa inchsorii a carei executare a fost suspendata sub supraveghere, daca in decurs de 3 ani condamnatul nu a savarsit o alta infractiune.”
2. Reabilitarea judecatoreasca – art. 166 C. pen., conform căruia ”(1) Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanta, dupa ideplinirea urmatoarelor termene:
   • 4 ani, in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depaseste 5 ani;
   • 5 ani, in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani;
   • 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;
   • 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, considerată executată ca urmare a graţierii, a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei sau a liberării condiţionate. (2) Condamnatul decedat până la împlinirea termenului de reabilitare poate fi reabilitat dacă instanţa, evaluând comportarea condamnatului până la deces, apreciază că merită acest beneficiu”.

Daca în ceea ce priveşte reabilitarea de drept, în ipoteza îndeplinirii condițiilor, aceasta operează din oficiu, în cazul reabilitării judecătoreşti, aceasta se acordă la cererea persoanei condamnate, de către instanța de judecată, după ce este verificată îndeplinirea unor condiții prevăzute de lege. Acest tip de reabilitare este considerat ca fiind modalitatea principală de înlaturare a consecințelor ce rezultă dintr-o soluție de condamnare.

III. Condiţii.

Condiţiile reabilitarii de drept în cazul persoanei fizice:

1. Condamnarea să fie pentru o faptă de gravitate redusă;
2. Să treacă un timp de la executarea sau stingerea executării pedepsei;
3. Condamnatul să aiba o anumită conduită;

Prin condamnări pentru fapte de gravitate redusă înţelegem:

• Condamnări la pedeapsa amenzii;
• Condamnări la pedeapsa închisorii care nu depaşeşte doi ani;
• Condamnări la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.

In cazul persoanei juridice, condiţiile pe care aceasta trebuie să le îndeplineasca sunt prevăzute de art. 150 C. pen.: “Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă, in decurs de 3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau considerata ca executata, aceasta nu a mai săvarşit nicio alta infracţiune.”

Reabilitarea de drept poate privi atât condamnările pronunţate de o instanţă naţională, cât şi condamnările pronunţate în străinătate, dar ale căror efecte sunt recunoscute în Romania, după cum prevede Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internaţională in materie penală.

Condițiile reabilitării judecătoreşti:

• Să nu fi intervenit reabilitarea de drept;
• Să se fi împlinit termenul de reabilitare;
• Condamnatul să aibă o anumită conduita;
• Să fie achitate în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile.

În ceea ce priveşte prima condiţie, pentru ca un condamnat să solicite instanţei acordarea reabilitării trebuie să nu fi intervenit reabilitarea de drept. Însă nu se aplică acelaşi raţionament atunci când vine vorba de amnistie, deoarece efectele acesteia din urmă sunt mai puţin favorabile fostului condamnat decat cele ale reabilitării.

Din perspectiva condiţiilor cumulative necesar a fi îndeplinite pentru a interveni reabilitarea de drept, nu există diferenţe de fond între cele două reglementări: simpla împlinire a termenului fără a se fi comis o altă infracţiune va conduce automat la aceasta. Deşi nu există elemente de noutate pe acest palier, punctăm totuşi unele aspecte care se impune a fi fixate.

În primul rând, reabilitarea de drept intervine ex lege, așa cum relevă și denumirea marginală. Prin urmare, nu este necesar ca instanţa să pronunţe o hotărâre prin care să constate aceasta.

Sub imperiul Codului Penal din 1969, se cristalizase o practică judiciară în acest sens, pe fondul omisiunii serviciului de cazier judiciar de a scoate din evidenţă persoanele ca urmare a intervenţiei reabilitării. Prin urmare, era sesizată instanţa de judecată, după modelul din cazul reabilitării judecătoreşti, iar ulterior, în baza acestei hotărâri, persoana era scoasă din evidenţa cazierului.

Actualmente, evidenţa informatică ar trebui să opereze automat scoaterea din evidenţă a persoanei, odată ce sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 165 C. pen. În măsura în care din diverse motive, aceasta nu se face automat – aspect care poate fi verificat de persoană, prin solicitarea eliberării unui certificat de cazier judiciar –, devine incidentă procedura specială reglementată de Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar.

Astfel, conform art. 32 din această lege, persoana interesată va face o cerere pentru rectificarea înscrierii din cazierul judiciar, depunând şi actele doveditoare. În termen de 20 de zile, unitatea de poliţie va comunica soluţionarea cererii, iar în măsura în care persoana este nemulţumită, se poate adresa cu o contestaţie judecătoriei din raza unde domiciliază, în termen de 30 de zile.

Sintetizând, legea specială reglementează o procedură asemănătoare procedurii prealabile din materia contenciosului administrativ, iar doar în măsura în care urmarea procedurii interne nu oferă satisfacţie va fi sesizată instanţa.

Şi în acest caz însă, nu vom discuta despre o „cerere” de reabilitare, ci despre o contestaţie conform procedurii speciale. În condiţiile existenţei procedurii administrative, au existat instanţe care au respins ca inadmisibile cereri adresate instanţei penale prin care se solicita constatarea reabilitării de drept. Consecinţă a modului în care funcţionează reabilitarea de drept, observăm că nu există mecanisme similare celor prevăzute în cazul reabilitării judecătoreşti: suspendarea procedurii reabilitării în cazul punerii în mişcare a acţiunii penale pentru o altă infracţiune, respectiv anularea reabilitării judecătoreşti.

IV. Instanța competentă.

Instanţa competentă să judece cererea de reabilitare judecătorească este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, daca la data întroducerii cererii, domicilază în străinătate.

V. Procedura de soluţionare a cererii de reabilitare judecătorească.

La termenul fixat, în şedinţă nepublică, instanţa ascultă persoanele citate prezente, concluziile procurorului şi ale petiţionarului şi verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru admiterea reabilitării.

Dacă înainte de soluţionarea cererii de reabilitare, faţă de condamnat a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru altă înfracţiune, examinarea cererii se suspendă până la soluţionarea definitivă a acelei cauze.

În momentul în care condamnatul sau persoana care a făcut cerera de reabilitare dovedește că nu i-a fost cu putinţă să achite despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare, instanţa, apreciind împrejurările, poate dispune reabilitarea sau poate să acorde un termen pentru achitarea în întregime sau în parte a sumei datorate. Termenul nu poate depăşi 6 luni.

VI. Concluzii

În definitiv, dacă s-ar încerca definirea reabilitării într-o terminologie simplă și practică, s-ar putea conceptualiza în “ştergerea cazierului judiciar”, lucru care, din perspectiva societății civile, duce la înlăturarea sau, cel puțin, la atenuarea stigmatizării unei persoane față de care s-a dispus condamnarea definitivă la o pedeapsă, la un moment dat.