Greșeala recunoscută e pe jumătate iertată? Procedura simplificată a recunoașterii învinuirii în procesul penal

Cu toții am auzit proverbul ,,greșeala recunoscută e pe jumătate iertată’’; asemănător stau lucrurile și în ceea ce privește sancționarea inculpatului care își asumă și înțelege consecințele faptelor sale. Legea recunoaște inculpatului posibilitatea reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime în cazul pedepsei cu închisoarea și cu o pătrime în cazul pedepsei cu amenda penală [art. 396 alin. (10) CPP]. În cele ce urmează vom aborda, în mod sintetic, ansamblul condițiilor pentru a putea beneficia de această procedură, precum și procedura și modul de desfășurare a judecății în aceste împrejurări.

I. Condiții pentru aplicarea procedurii

Din interpretarea dispozițiilor legale rezultă că recunoașterea învinuirii de către inculpat produce efectele juridice prevăzute de art. 396 alin. (10) CPP dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a). Infracțiunea pentru care este pusă în mișcare acțiunea penală să nu fie pedepsită cu detențiunea pe viață. Procedura nu se va aplica nici dacă pedeapsa detențiunii pe viață este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii. Totodată, nu prezintă relevanță nici dacă infracțiunea (pedepsită cu detențiunea pe viață) este consumată sau rămasă în formă tentată. Așadar, procedura abreviată se aplică proceselor ce au ca obiect infracțiuni cu privire la care legea statuează numai pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii sau numai pedeapsa închisorii, indiferent dacă inculpatul este persoană fizică sau juridică, minor sau major.

b). Inculpatul poate solicita aplicarea acestei proceduri până la începerea cercetării judecătorești. Cererea poate fi formulată în scris, oral (în ședința de judecată) sau prin înscris autentic. Având în vedere caracterul personal al acestei cereri, nu poate fi făcută prin avocat, substituit procesual sau reprezentat. Odată formulată, nu mai poate fi revocată. Poate beneficia de această procedură atât inculpatul persoană fizică, cât și inculpatul persoană juridică. Pentru inculpatul minor, valabilitatea cererii este ccondiționată de încuviințarea reprezentantului legal.

c). Inculpatul trebuie să menționeze expres că:

• solicită judecarea cauzei doar pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale și, dacă este cazul, pe baza înscrisurilor prezentate de persoana vătămată și de părți.
• recunoaște în totalitate atât faptele reținute în sarcina sa, cât și forma de vinovăție. Este important ca inculpatul să recunoască toate faptele reținute, însă, în schimb nu este obligat să recunoască și încadrarea juridică.

d). Pe lângă aceste condiții, legiuitorul a instituit și o prerogativă de apreciere obiectivă în sarcina instanței de judecată. Se va proceda la judecarea cauzei conform acestei proceduri dacă instanța apreciază că probele din urmărirea penală sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

II. Judecata în cazul recunoașterii învinuirii (art. 375 CPP)

În ceea ce privește procedura de judecată, aceasta se limitează la verificările privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a soluționa cauza potrivit acestei proceduri și ascultarea inculpatului.

1. Soluționarea cererii

Odată formulată cererea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate de către inculpat, aceasta va fi pusă în discuția părților și a procurorului, conform disp. art. 375 CPP. Instanța, după ce va asculta concluziile părților și a reprezentantului Ministerului Public, se va pronunța asupra cererii în sensul admiterii sau respingerii ei.

Dacă cererea este admisă, cercetarea judecătorescă va avea loc în condiții derogatorii de la procedura de drept comun, astfel încât nu se vor administra alte mijloace de probă, judecata făcându-se în baza celor administrate în faza urmăririi penale, putându-se administra, totuși, proba cu înscrisuri. Referitor la aceste înscrisuri, facem precizarea că acestea nu pot contrazice sau extinde situația de fapt reținută în actul de sesizare, astfel încât, deși legea nu distinge, de cele mai multe ori înscrisurile admise sunt cele ce tind la circumstanțierea inculpatului.

2. Schimbarea încadrării juridice (când inculpatul recunoaște, dar solicită reținerea altui temei legal pentru a i se reține răspunderea penală)

Cu toate că vorbim despre o procedură abreviată, nu este exclusă posibilitatea schimbării încadrării juridice, dacă nu se depășesc, prin aceasta, limitele factuale prestabilite sau să se modifice dimensiunea materială a situației de fapt reținute de procuror în actul de sesizare. Prin urmare, orice cerere de schimbare a încadrării juridice prin care se contestă situația de fapt, asumată, în linii generale, inclusiv din perspectiva reflexiei în încadrarea juridică, nu ar trebui să provoace un control de temeinicie din partea instanței, ci doar de admisibilitate.

Dacă pentru a opera această schimbare este necesară administrarea de noi probe, instanța va proceda la efectuarea cercetării judecătorești, deși inculpatul a solicitat judecarea doar pe baza probelor din urmărirea penală. La sfârșitul cercetării, dacă instanța reține aceeași situație de fapt cu cea recunoscută de acuzat, atunci va opera reducerea limitelor de pedeapsă în conformitate cu art. 396 alin. (10) CPP.

3. Situația pozițiilor procesuale distincte (când din mai mulți inculpați, nu recunosc toți)

Se naște întrebarea ce se întâmplă în situația în care există 2 sau mai mulți  inculpați în aceeași cauză și doar unul/unii  dintre ei recunoaște/recunosc săvârșirea faptei?

În acest caz, pentru inculpații care recunosc, instanța, dacă va constata că cererile acestora sunt întemeiate, va dispune ca aceștia să fie judecați potrivit procedurii simplificate, dispunând, dacă este posibil și nu afectează buna desfășurare a procesului penal, disjungerea cauzei pentru ceilalți inculpați, care vor fi judecați potrivit dreptului comun. Cu toate acestea, o soluție preferabilă e cea a judecării împreună atât a inculpaților care au ales să uzeze de procedura simplificată, cât și a celorlalți inculpați, cu evitarea disjungerii.

4. Când pozițiile procesuale sunt distincte, judecătorul devine incompatibil în privința inculpaților care nu recunosc?

Referitor la compatibilitatea judecătorului, s-a decis că cel care soluționează cauza potrivit procedurii simplificate nu devine incompatibil să judece cauza cu privire la ceilalți inculpați. Printr-un recurs în interesul legii, (Decizia ÎCCJ nr. 17/2012 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii), instanța supremă a statuat că ”judecătorul care a judecat cauza prin aplicarea procedurii abreviate cu privire la unii dintre inculpați nu devine incompatibil, prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare, de a soluționa acțiunea penală și civilă referitor la ceilalți inculpați, când trimiterea în judecată a tuturor inculpaților se face prin același rechizitoriu, pentru infracțiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate.”.

Acel judecător devine incompatibil doar în cazul în care hotărârile anterioare pronunțate de acesta conțin referiri la vinovăția persoanelor din cauza pendinte ori motivarea unei soluții conține date care presupun o antepronunțare în privința vinovăției persoanelor pentru faptele de care sunt acuzate.

5. Avantajul procedurii simplificate – formă a justiției negociate

Așa cum transpare cu puterea evidenței, beneficiul aceste proceduri este, incontestabil, multiplu, atât pentru instanța de judecată, cât și pentru inculpat. În ceea ce privește instanța, aceasta este degrevată de volumul mare de cauze și de ipoteza desfășurării unei ample cercetări judecătorești pentru o faptă asumată de către inculpat și va beneficia, astfel, de mai mult timp pentru soluționarea cauzelor care necesită mai multă atenție, iar inculpatului i se va aplica o pedeapsă mai ușoară, având limitele reduse cu 1/3, eliminându-se riscul și eventualitatea aplicării unei pedepse mai aspre.

Pentru inculpat, această reducere a limitelor de pedeapsă cu 1/3 în cazul închisorii poate avea beneficii și pe planul individualizării modalității executării pedepsei. Odată micșorate limitele, acuzatul ar putea benefia de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții ale art. 91 CP, chiar în condițiile în care fără această reducere, limitele de pedeapsă nu ar fi permis aplicarea instituției suspendării sub supraveghere. Același poate fi raționamentul și în cazul renunțării la aplicarea pedepsei sau al amânării aplicării pedepsei.

6. Exemplificarea reducerii limitelor de pedeapsă

Să exemplificăm infracțiunea de corupere sexuală a minorilor (art. 221 CP), pentru care pedeapsa, în ceea ce privește forma-tip, este închisoarea de la 2 la 7 ani; aplicând reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3, ar rezulta o pedeapsa cuprinsă între 1 an și 4 luni și 4 ani și 8 luni. În acest caz, dacă pedeapsa concretă aplicată inculpatului ar fi de maximum 3 ani și, în plus, ar fi respectate și celelalte condiții, atunci va putea benefia de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

III. Concluzii

Judecata abreviată a cauzelor pe baza recunoașterii faptelor este reglementată în legislația actuală în două variante, judecata în cazul recunoașterii învinuirii și acordul de recunoaștere a vinovăției, proceduri care beneficiază de un tratament procesual diferit. Normele privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii sunt cuprinse în secțiunea dedicată judecății în primă instanță, pe când acordul de recunoaștere care caracterul unei proceduri speciale (art. 478-488 CPP).

Ambele reglementări au, însă, aceeași finalitate, și anume soluționarea cauzelor întru-un termen optim și previzibil la care se adaugă si acordarea unui beneficiu persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni pentru atitudinea de cooperare cu organele judiciare.

Dacă legiuitorul român a fost nevoit să implementeze justiția negociată pentru a face față provocărilor aduse de complexitatea noului model de proces penal, trebuie, totuși, să nu se piardă din vedere că, în sistemul judiciar în care acest concept s-a consacrat, justiția nu mai face parte din sistemul judiciar, ci reprezintă sistemul judiciar.

Conchidem analiza procedurii simplificate și a efectelor sale prin a-l cita pe Montesquieu în legătură cu unul dintre aspectele centrale ale acestei analize: „Ceea ce face puterea legii e dreptatea pedepsei, mai degrabă decât asprimea ei”.