Generalități
Violența domestică este, din nefericire, un fenomen (prea) des întâlnit în ziua de astăzi și necesită tratat cu maximă seriozitate și implicare din partea instituțiilor statului și nu numai. Totuși, din fericire, există soluții legale pentru victime.
Pentru a oferi lumină asupra a ce reprezintă mai exact violența domestică – aceasta este, de regulă, agresiunea săvârșită de un membru al familiei asupra altor membri de familie. Însă lucrurile nu sunt așa simple cum ar putea părea.
Ceea ce trebuie să știm e că violența domestică nu constă doar în loviri și alte violențe fizice, fiind o noțiune mult mai complexă, putându-se manifesta în mai multe modalități, dintre care se impune a se aborda câteva dintre ele, așa cum sunt reglementate în art. 4 din Legea nr. 217/2003.
Violența verbală
Pentru început, există violența verbală[1], care reprezintă decizia unui membru al familiei de a-i arunca cuvinte grele altui membru al familiei, lucru care îi poate dăuna persoanei afectate de acest tip de violență din punct de vedere psihologic.
De cele mai multe ori, atunci când violența verbală are loc și se revarsă asupra unei persoane, acea persoană poate fi afectată mental până în punctul în care va arăta simptome tipice depresiei, anxietății, scăderii stimei de sine și stresului cronic.
În cele mai dificile cazuri, se poate ajunge ca victima să își provoace răni singură sau chiar să pună în executare o tentativă de suicid din cauza stresului psihologic la care este supusă.
Violența fizică
Una dintre formele violenței domestice foarte des întâlnite, din păcate, este violența fizică[2], care poate începe de la o îmbrânceală și se poate finaliza cu săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de Codul Penal, precum: omorul (art. 188 C. pen.), lovirea sau alte violențe (art. 193 C. pen.), vătămarea corporală (art. 194 C. pen.), loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 C. pen.) și așa mai departe.
Violența sexuală
Pe de altă parte, este foarte important să aducem în discuție violența sexuală[3].
Abuzatorii pot recurge, din nefericire, la fapte prin care să forțeze partenerii lor de viață să întrețină relații sexuale cu ei, contrar voinței lor.
În acest caz, discuția se poartă în jurul violului conjugal. Nu este necesar ca acesta să implice manifestarea explicită a lipsei de voință a partenerului de viață în ceea ce privește întreținerea relațiilor sexuale. De multe ori, se poate întâmpla ca victima să fie hărțuită să întrețină relații sexuale, să fie manipulată sau chiar să rămână tăcută, într-o stare de pasivitate, fără să își exprime voința într-un fel sau altul, fie din motive care țin de pură teamă, fie din alte motive care pot ține de a-l face fericit pe partenerul de viață – bineînțeles, în cadrul unui raționament extrem de toxic.
Violența psihologică
Pe de altă parte, mai există și mult subestimata violența psihologică[4], care presupune actul de a pune victima într-o presiune psihologică extremă, care să o facă pe aceasta să ducă la îndeplinire tot ceea ce își dorește abuzatorul.
De exemplu, se poate întâmpla ca abuzatorul să își urmărească soția la serviciu și să o surprindă în timp ce iese din sediul firmei sale în dialog cu un alt bărbat. Atunci, abuzatorul se va asigura să fie observat de soția lui și îi va arăta subtil o armă albă, moment în care se declanșează în mintea femeii starea de fight or flight.
Starea de fight or flight are în vedere momentul în care în mintea victimei se declanșează un semn de întrebare în ceea ce privește confruntarea provocării care îi iese în cale sau fuga de această provocare, cu speranța că va scăpa, fugind de ea.
Lucrurile sunt, de facto, mult mai complexe în ceea ce privește violența psihologică, întrucât cu fiecare act de a leza o persoană din perspectivă psihologică, aceasta va suferi noi traume și noi răni care sunt extrem de dificil de vindecat sau de atenuat, dacă nu chiar, în unele cazuri, imposibil.
Violența cibernetică
Bineînțeles, mai există și violența cibernetică[5] – că tot trăim în era digitalizării.
Violența cibernetică presupune mai multe modalități de desfășurare, iar tot art. 4 din Legea nr. 217/2003 explicitează în ce constă, mai exact, acest tip de violență. Conform acestuia, câteva mijloace de manifestare a violenței cibernetice sunt: “hărțuire online, urmărire online, amenințări online, publicarea nonconsensuală de informații și conținut grafic intim”, dar și oricare act care provoacă victimei o stare „de rușine, umilință, sperietură, amenințare sau reducere la tăcere (…)”.
De exemplu, se poate întâmpla ca diverși bărbați să îi trimită mesaje unei femei pe rețelele de socializare, mesaje în care nu este necesar să exprime neapărat aspecte negative sau vexatorii, însă este suficient ca femeia să asocieze mesajele cu actul de hărțuire, moment în care se poate naște violența cibernetică. Categoric, această situație nu se aplică numai în raportul dintre un bărbat și o femeie. Se poate întâmpla, indiscutabil, în egală măsură între un bărbat și un alt bărbat sau între o femeie și o altă femeie, legea nefăcând distincție în acest sens.
Despre cyberbully-ing am scris într-un alt articol, care se poate găsi aici și am arătat, de asemenea, că există soluții legale pentru victime.
Proceduri de urmat
Din fericire, există soluții legale pentru victime. În fine, în ceea ce privește sesizarea violenței domestice, aceasta trebuie făcută prin apel telefonic către Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență – 112, în cazul în care situația de fapt respectivă reclamă urgență sau prin formularea unei sesizări scrise către poliția din raza în care își are domiciliul victima sau chiar către Parchet (fie personal/prin reprezentant, fie prin corespondență sau chiar prin e-mail). În cazul în care victima nu își găsește puterea să urmeze acești pași, există, din fericire, diverse ONG-uri care au ca obiect de activitate ajutorarea victimelor din cazurile de violență domestică și îndrumarea lor în ceea ce privește această problematică.
Ordinul de protecție provizoriu
Pe termen scurt și cu titlu esențialmente temporar, speranța cea mai mare la sistarea stării de tensiune în care se află victimele violenței domestice se naște în momentul în care acestea reclamă cazul de violență domestică autorităților, putându-se solicita, în primă fază, emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Ordinul de protecție provizoriu este un ordin al poliției transmis agresorului, prin care acesta este notificat că este obligat să păstreze o distanță minimă determinată față persoana care a solicitat ordin de restricție, față de membrii familiei acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a acesteia sau alte măsuri (evacuarea temporară a agresorului din domiciliul comun, obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute).
În cazul în care acest ordin de protecție este încălcat, se consideră că agresorul a comis o infracțiune și va putea fi pedepsit cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Ordinul de protecție emis de către instanță
De asemenea, tot cu titlu temporar, victima violenței domestice are la îndemână, pentru înlăturarea stării de pericol în care se află, dreptul de a solicita emiterea unui ordin de protecție de către instanța de judecată împotriva agresorului pentru o perioadă de maximum 6 luni.
Prin acest ordin de protecție, conform art. 38 din Legea nr. 217/2003, se pot dispune următoarele măsuri:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, şi, după caz, a copiilor, într-un centru de asistenţă dintre cele prevăzute la art. 19;
e) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiţi potrivit prevederilor art. 5, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
f) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
g) obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
h) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
i) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
j) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.
Întocmirea unui dosar penal
Dincolo de instituția ordinului de protecție, există soluții legale pentru victime și pe termen lung, în vederea soluționării categorice a situației de conflict, deși pare excesiv de dificil, victimele violenței domestice trebuie să își cultive tăria și luciditatea de a formula o plângere penală împotriva agresorului, în măsura în care conduita agresivă adoptată de către acesta dobândește o valență infracțională. Bineînțeles, lucrurile sunt infinit mai grave în condițiile în care această conduită antisocială se repercutează și asupra unui copil minor, riscând să îi pericliteze acestuia însăși dezvoltarea fizică și psihică.
Chiar dacă legea permite, în anumite cazuri, retragerea plângerii prealabile astfel încât agresorul să nu mai fie tras la răspundere, trebuie ca această decizie să fie luată de către persoana vătămată doar în condițiile în care are certitudinea absolută că nu mai există niciun risc de reiterare a comportamentului caracterizat de violență domestică din partea agresorului. „Iertarea” excesivă a agresorului nu face decât să îi alimenteze acestuia raționamentul extrem de incorect potrivit căruia are dreptul să apeleze la acte de violență domestică pentru a se face auzit în familie.
Concluzii
Concluzionând, oricât de greu ar fi, îndemn toate persoanele ce se regăsesc în regretabila poziție de victime ale violenței domestice să își găsească curajul și tăria de a sesiza ceea ce li se întâmplă și de a căuta cu încredere soluția care duce la un deznodământ fericit, deoarece există speranță, materializată în aceste instituții reglementate tocmai pentru soluționarea acestui gen de situații.
Există soluții legale pentru victime și există, așadar, multiple oportunități de a vindeca traumele provocate de-a lungul timpului și de revenire la o viață normală, lipsită de frică, de stres și de acea stare de anxietate care tinde să nu se oprească niciodată.
Esențială este parcurgerea primului și celui mai important pas: conștientizarea problemei și disponibilitatea de a iniția demersurile legale concrete pentru rezolvarea ei.
Referințe legale
[1] potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 217/2003, „violenţa verbală – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;”
[2] potrivit art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 217/2003, „violenţa fizică – vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activităţi cu grad mare de risc pentru viaţă sau sănătate şi integritate corporală, altele decât cele de la lit. e);”
[3] potrivit art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 217/2003, „violenţa sexuală – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;”
[4] potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 217/2003, „violenţa psihologică – impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, prin ameninţare verbală sau în orice altă modalitate, şantaj, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar;”
[5] potrivit art. 4 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 217/2003, „violenţa cibernetică – hărţuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, ameninţări online, publicarea nonconsensuală de informaţii şi conţinut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicaţiilor şi datelor private şi orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicaţiile sau se pot conecta la internet şi pot transmite şi utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de ruşine, umili, speria, ameninţa, reduce la tăcere victima.”
Photo by Sydney Sims on Unsplash
