Degrevarea activității instanțelor judecătorești prin remanierea percepției justițiabililor relativ la apelarea la metodele alternative de soluționare a diferendelor

Degrevarea activității instanțelor judecătorești prin apelarea la metodele ADR.

Sistemul de justiție românesc se confruntă cu o situație de suprasolicitare cauzată de numărul mare de dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată și de schemele incomplete de personal (cu precădere, ale judecătorilor).

Acest fenomen își răsfrânge consecințele în mod direct asupra eficienței judecății, a calității actului de justiție, fiind unanim cunoscute lentoarea proceselor de judecată, cât și, ocazional, producerea unor erori judiciare.

Drepturile și interesele legitime ale justițiabililor au de suferit din cauza acestei ciclicități, căci întârzierea în soluționarea unui diferend creează, în unele situații, pagube (morale și/sau materiale) ce nu pot fi recuperate.

Astfel, în pofida reglementării de către legiuitor a principiului fundamental ce poartă denumirea “Dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil” (articolul 6 din Codul de proc. civ.), în practică, se observă, din cauze neimputabile, tendința căderii în desuetudine a acestuia.

Un rol important în nașterea și perpetuarea acestui fenomen îl au și justițiabilii (personal sau prin reprezentanți avocați/neavocați), care procedează la investirea excesivă a instanțelor judecătorești cu cauze al căror obiect s-ar preta unor metode alternative de soluționare ale acestora.

Soluția viabilă pentru funcționarea optimă a sistemului de justiție și oprirea ciclicității efectelor generate de grevarea masivă a activității instanțelor judecătorești constă în remanierea percepției justițiabililor referitor la apelarea la metodele alternative de soluționare a litigiilor (cunoscute sub acronimul ADR – Alternative Dispute Resolution).

Remanierea percepției vizează atât o educare – în sens juridic – a justițiabililor, pe de o parte, cât și o responsabilizare a profesioniștilor dreptului (avocați, consilieri juridici, juriști), pe de altă parte, în sensul de înțelegere a importanței și a rolului fiecărei metode ADR, a promovării și apelării in concreto la asemenea mijloace eficiente, contribuind, astfel, în egală măsură la facilitarea accesului la justiție a cetățenilor, celeritatea soluționării conflictelor, optimizarea sistemului de justiție. Succint, această cale urmărește satisfacerea unui dublu interes – particular, dar și general.

Din punctul de vedere al noțiunii, sistemele ADR încorporează procedurile și tehnicile de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă. Acestea sunt: facilitarea, negocierea, concilierea, medierea și arbitrajul sau metodelele hibride: mediere – arbitraj (med – arb). Metoda hibridă se prezintă ca o îmbinare a două tehnici ADR care devine incidentă în situația în care medierea eșuează, moment în care disputa va fi continuată prin metoda arbitrajului. Aceasta oferă un impuls mai mare părților spre a depune diligențele necesare pentru a ajunge la propria înțelegere, sub amenințarea procedurii arbitrale în urma căreia vor avea parte de o soluție impusă.

Practic, modalitățile alternative de soluționare a conflictelor înglobează toate metodele de stingere a disputelor în afara sălii de judecată.

Acestea nu îngrădesc însă accesul la justiția clasică, în cazul în care soluționarea conflictului nu este posibilă prin intermediul lor, rămânând deschisă posibilitatea inițierii sau continuării unor acțiuni judecătorești.

Metodele ADR s-au cristalizat sub imperiul numărului mare de dosare de pe rolul instanțelor de judecată, și, de asemenea, pentru a răspunde unei necesități imediate, respectiv: soluționarea cu celeritate a litigiilor de către persoane specializate în diverse ramuri de drept.

În cadrul sistemelor ADR, procedura implică intervenţia unei terţe părţi, neutre, precum arbitrul, mediatorul, negociatorul. Modalitățile de soluţionare a litigiilor în afara instanţelor statale constituie o alternativă viabilă faţă de procedurile judecătoreşti, fiind uzitate frecvent la nivel internațional. De asemenea, se remarcă flexibilitatea acestora, în sensul că pot constitui o procedură suplimentară, anterioară sau concomitentă procedurilor judecătoreşti.

La nivel legislativ dispunem de toate pârghiile necesare, sens în care principalele metode ADR beneficiază de reglementare proprie: Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, completată și modificată prin Legea nr. 370 din 26 noiembrie 2009, care pune bazele soluționării prin mediere a conflictelor apărute în domeniile dreptului civil, comercial, penal, dreptul familiei, protecției consumatorului ș.a.m.d., iar arbitrajul judiciar este edictat de normele din Cartea a IV-a din Codul de procedură civilă, cu denumirea “Despre arbitraj”.

Medierea reprezintă o modalitate privată de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, în condiții de confidențialitate, prin intermediul unei terțe persoane specializate, în calitate de mediator, asigurând neutralitate și imparțialitate. La această procedură este necesar liberul consimțământ al părților, participarea fiind voluntară.

Mediatorii nu impun soluții, ci oferă rezolvări unor dispute. Acordul la care se ajunge prin mediere se concretizează într-un proces-verbal emis de către mediator, care va fi prezentat ulterior de către părți instanței de judecată pentru a consfinți înțelegerea acestora. Hotărârea instanței jucătorești se dă în camera de consiliu și constituie titlu executoriu, potrivit articolului 59, alineatul 2 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 cu modificările și completările ulterioare, menționate anterior.

Astfel, medierea reprezintă un proces alternativ, privat, eficient și confidențial, a cărui evoluţie depinde în mare masură atât de interesele părţilor, cât şi de gradul de receptivitate al acestora.

Arbitrajul poate fi definit ca fiind o modalitate alternativă de soluționare a litigiilor patrimoniale, în care părțile, în urma unei convenții formale se supun deciziei unei terțe persoane specializate, numită arbitru. Acesta implică o procedură judiciară, similară celei clasice, din instanțele judecătorești, dar care este confidențială. În urma judecării cauzei, arbitrul pronunță o hotărâre arbitrală, cu caracter definitiv și obligatoriu pentru părți. În acest sens dispune articolul 606 din Codul de proc. civ., relativ la Efectele hotărârii arbitrale, “Hotărârea arbitrală comunicată părților este definitivă și obligatorie.”

Mai mult decât atât, avem în vedere una dintre caracteristicile esențiale ale arbitrajului, respectiv – celeritatea. Judecata litigiilor prin arbitraj se derulează rapid și eficient, existând un termen de maximum 6 luni pentru soluționarea cauzelor.

O notă în plus o aduc, mai ales, costurile reduse ale acestor mijloace de tranșare a disputelor, prin comparație cu valorile însumate la care se poate ajunge prin apelarea la justiția clasică.

Amintim de faptul că actuala situație de pandemie a creat premisele digitalizării forțate a întregului sistem de justiție. De acest avantaj au beneficiat și metodele ADR.

Astfel, arbitrajul se poate soluționa și prin videoconferință, ceea ce oferă un real sprijin părților în rezolvarea litigiilor. Totodată, cel puțin la nivel internațional, a apărut e-medierea, ce presupune desfășurarea online a procedurii de mediere.

Tot în această ordine de idei, se impune a se preciza că la nivel internațional există On-line Dispute Resolution (ODR sau e-ADR), catalogată drept o subcategorie a metodelor alternative de soluționare a litigilor, care implică rezolvarea disputelor în mediul on-line, fără contactul direct al părților, având la bază fie implicarea unei persoane reale care să opereze ca mediator, fie un algoritm matematic de lucru. Din această perspectivă, Regulamentul UE nr. 524/2013 dă eficiență practică acestei metode ADR în condițiile în care piața internă europeană are și o dimensiune digitală vitală atât pentru consumatori, cât și pentru comercianți[1].

Pentru a concluziona, încorsetarea instanțelor statale prin suprasolicitarea cu numărul mare de dosare conduce, în mod inevitabil, la trenarea judecății cauzelor și, în mod implicit, la descurajarea justițiabililor în ceea ce privește încrederea lor vizavi de eficiența sistemului judiciar. Optimizarea actului de justiție se poate realiza atât prin depunerea de diligențe din partea profesioniștilor dreptului pentru a promova metodele alternative de soluționare a diferendelor, cât și prin educarea, în sens juridic, a opticii justițiabililor vizavi de contribuția pe care o pot aduce întregului sistem de justiție și alinierea la exigențele europene, prin supunerea cauzelor spre a fi tranșate prin intermediul metodelor ADR.