De la întocmirea dosarului penal la deznodământul procesual

Procesul penal

Este definit în literatura de specialitate ca fiind o activitate reglementată de lege, ce are ca scop identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni. Potrivit Codului de procedură penală, procesul penal are patru faze:

• urmărirea penală;
• camera preliminară;
• judecata;
• punerea în executare a hotărârilor penale;

Urmărirea penală (ancheta)

Este faza procesuală de debut a procesului penal în care se strâng probe (dovezi) pentru a se putea dovedi săvârșirea unei infracțiuni, faptul că aceasta a fost comisă de o  persoană cu vinovăție și pentru a se putea constata dacă este sau nu necesară și oportună trimiterea în judecată. Începe atunci când, în limbaj uzual, „se întocmește dosar penal”. În această fază, activitatea de urmărire penală este efectuată de procuror, de organele de cercetare penală ale poliției judiciare și de organele de cercetare penală speciale. De asemenea, procurorul nu poate dispune măsura arestării preventive ori interceptarea comunicațiilor sau supravegherea audio/video a unui inculpat. Aceste măsuri pot fi dispuse numai de către judecătorul de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale, procurorul putând doar să propună luarea acestor măsuri.

În schimb, organele de urmărire penală pot lua alte măsuri fără să fi dispus un judecător în prealabil în acest sens: de exemplu, reținerea pentru 24 de ore a suspectului sau inculpatului. Urmărirea penală debutează cu emiterea ordonanței de începere a urmăririi penale cu privire la faptă, în momentul în care organele de urmărire penală au fost sesizate prin plângere, denunț ori s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

Faza de urmărire penală se poate finaliza fie prin emiterea unei ordonanțe de clasare (de exemplu, când fapta a fost săvârșită de un iresponsabil, când inculpatul a decedat sau când persoana vătămată nu a introdus plângere prealabilă, deși legea prevedea în mod expres acest lucru), fie prin încheierea judecătorului de camera preliminară prin care confirmă  ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală (renunțarea la urmărirea penală se dispune atunci când nu există un interes public în urmărirea faptei), fie prin emiterea rechizitoriului și trimiterea în judecată.

În condițiile în care se dispune trimiterea în judecată a inculpatului prin rechizitoriu, procesul penal ajunge în faza de cameră preliminară.

Faza de cameră preliminară

Este o fază intermediară între cea de urmărire penală și cea de judecată. În această fază, judecătorul de camera preliminară verifică dacă instanța sesizată este competentă să judece cauza, verifică dacă actul de sesizare a instanței a fost emis cu respectarea prevederilor legale (de exemplu, se verifică dacă rechizitoriul conține toate mențiunile necesare sau dacă descrierea faptei este suficient de clară și de detaliată) și dacă organele de urmărire penală au strâns și administrat probe, au dispus măsuri și au efectuat acte în mod legal (de exemplu, în cazul în care organele de urmărire penală folosesc violența sau constrângerea în obținerea de probe, se consideră că aceste probe au fost administrate în mod nelegal și vor fi excluse).

Faza de camera preliminară se încheie fie prin pronunțarea unei soluții de restituire a cauzei la parchet, dacă judecătorul constată că organele de urmărire penală au efectuat activitatea de urmărire penală cu încălcarea unor dispoziții legale, fie prin dispunerea începerii judecății atunci când activitatea de urmărire penală a fost efectuată în mod legal. Dacă soluția dată în camera preliminară e cea de începere a judecății, procesul penal ajunge în faza judecății.

Faza de judecată

Debutează prin încheierea judecătorului de camera preliminară de începere a judecății. și se finalizează în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Este faza în care se pot administra probe noi dacă acestea sunt necesare pentru justa soluționare a cauzei și pentru aflarea adevărului sau se pot readministra probele de la urmărirea penală, au loc dezbaterile (adică se dă cuvântul procurorului, părților și inculpatului), apoi instanța deliberează și pronunță o hotărâre.

În această fază, intanța poate pronunța una dintre următoarele soluții:

• condamnarea (inculpatul trebuie să execute pedeapsa, de regulă într-un penitenciar, dar există și soluția suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, când inculpatul este condamnat, dar execută pedeapsa în regim de libertate, sub supravegherea organelor abilitate în acest sens);
• renunțarea la aplicarea pedepsei (inculpatului nu i se mai aplică pedeapsa, dar instanța îi va aplica, în schimb, un avertisment cu privire la conduita sa viitoare);
• amânarea aplicării pedepsei (infractorul nu mai execută pedeapsa, dar i se vor impune anumite măsuri și obligații pe care trebuie să le îndeplinească pe durata unui termen de supraveghere);
• achitarea: se dispune, de exemplu, atunci când inculpatul a săvârșit o infracțiune din culpă, iar legea prevede săvârșirea ei cu intenție, când infracțiunea a fost săvârșită în stare de legitimăapărare sau de către un iresponsabil etc.;
• încetarea procesului penal: se dispune atunci când inculpatul persoană fizică decedează înainte de pronunțarea hotărârii sau când intervine prescripția răspunderii sale penale, în condițiile legii etc.

Oricare ar fi soluția pronunțată de prima instanță, inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente sau procurorul pot face apel împotriva hotărârii prin care s-a dispus această soluție, contestând, practic, această hotărâre și solicitând reanalizarea acesteia de către o instanță ierarhic superioară (în cele mai multe cazuri, aceasta este Curtea de Apel). În cazul în care se formulează apel, hotărârea pronunțată de prima instanță nu este definitivă și, astfel, nu se procedează la executarea acesteia: hotărârea instanței de apel este definitivă, indiferent că se respinge apelul și se menține hotărârea primei instanțe sau se admite apelul și se pronunță o altă soluție.

Instanța de apel analizează motivele de apel formulate și caracterul întemeiat sau nu al acestora și poate pronunța una din următoarele soluții:

• respingerea apelului ca neîntemeiat (motivele sunt nefondate), tardiv (a fost introdus peste termenul legal) sau inadmisibil (dacă nu îndeplinește condițiile esențiale);
• admiterea apelului, desființarea primei hotărâri și rejudecarea procesului (regula) sau trimiterea spre rejudecare la prima instanță (în anumite cazuri limitativ prevăzute de lege);

Acesta este momentul rămânerii definitive a hotărârii penale, astfel încât, dacă există o soluție de condamnare la pedeapsa cu închisoare cu executare în regim de detenție, la acest moment se emite un mandat de executare a pedepsei și încep demersurile în a-l găsi pe condamnat.

Faza executării

Începe în momentul rămânerii definitive a hotărârii penale și se termină odată cu executarea sancțiunii penale. În această fază, se urmărește aplicarea concretă a sancțiunii prevăzute în hotărârea judecătorească și realizarea scopului procesului penal.

Sunt de menționat următoarele precizări:

• în cazierul judiciar al persoanelor se trec doar soluțiile de condamnare, astfel încât următoarele soluții nu vor influența cazierul judiciar (și, implicit, nu vor constitui antecedente penale):
  • renunțarea la urmărirea penală;
  • renunțarea la aplicarea pedepsei;
  • amânarea aplicării pedepsei;
  • achitarea;
  • încetarea procesului penal;
• în schimb, se trec în cazier soluțiile de condamnare (fie că e vorba de închisoare cu executare în regim de detenție sau cu suspendarea sub supraveghere ori amendă penală);

După cum am văzut, procesul penal presupune mai multe faze procesuale, dar nu întotdeauna este obligatorie parcurgerea tuturor  acestor faze. Procesul se poate finaliza și în faza de urmărire penală, când procurorul emite o ordonanță de clasare sau în faza de cameră preliminară, când judecătorul de cameră preliminară admite cererea de confirmare a ordonanței prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală.

De asemenea, instanța poate fi sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției (care, în esență, e o formă a justiției negociate, constituind un acord între procuror și inculpat), caz în care nu se mai parcurge faza de cameră preliminară.

În concluzie, cunoașterea fazelor procesului penal prezintă o relevanță incontestabilă, indiferent la ce poziție se raportează analiza (făptuitor/suspect/inculpat, persoană vătămată/parte civilă, parte responsabilă civilmente, martor/expert/interpret, întrucât previzibilitatea procedurală e de natură să preîntâmpine situația în care un participant la procesul penal ar putea împieta, chiar și fără intenție, asupra eficienței sau celerității procedurii penale.

Photo by Scott Graham on Unsplash