Cetățenia română – dobândirea și pierderea legăturii juridice cu statul român

Cetățenia română este reglementată în Constituția României (art. 5) și în Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată.

În concepția legiuitorului român, cetățenia ,,este legătura și apartenența unei persoane fizice la statul român” – art. 1 alin. (1) din Legea cetățeniei.

În peste 50 % din statele de pe glob, cetățenia se dobândește prin naștere. Legiuitorul poate conferi cetățenia statului tuturor celor născuți pe teritoriul acestuia (în baza lui jus soli) sau poate hotărî că sunt cetățeni toți cei născuți din părinți având cetățenia statului respectiv, indiferent de locul nașterii (jus sangvinis). În România, Austria, Germania, Italia sistemul de dobândire a cetățeniei este sistemul jus sangvinis, considerat ca cel mai potrivit, ,,el fiind expresia legăturii dintre părinți și copii, a continuității neîntrerupte pe pământul strămoșesc a generațiilor care au luptat pentru îndeplinirea idealurilor de libertate socială și națională”. În dreptul britanic, de exemplu, relevanță primordială are faptul nașterii pe teritoriul statului.

Legea cetățeniei române stabilește (art. 4) că cetățenia română se dobândește prin:

• naștere
• adopție
• acordare la cerere

Dobândirea cetățeniei române prin naștere

Copiii născuți pe teritoriul României, din părinți cetățeni români, sunt cetățeni români.

De asemenea, sunt cetățeni români cei care:

1. s-au născut pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român;
2. s-au născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română;

Condiția esențială este ca măcar unul dintre părinții copilului să aibă, la data nașterii acestuia, cetățenia română. Copilul găsit pe teritoriul României este cetățean român, dacă niciunul dintre părinți nu este cunoscut. Aici este vorba despre o simplă prezumție și anume aceea conform căreia copilul găsit s-a născut dintr-un părinte care are această cetățenie, prezumție care poate fi răsturnată prin proba contrară. În acest sens, legea cetățeniei, în art. 30 alin.1, arată că, dacă copilului găsit, până la împlinirea vârstei de 18 ani, i s-a stabilit filiația față de ambii părinți sau față de unul (celălalt rămânând necunoscut) iar aceștia sunt de cetățenie străină, acesta pierde cetățenia română.

Dobândirea cetățeniei române prin adopție

Așa cum stabilește Legea cetățeniei, cetățenia română se dobândește de către copilul cetățean străin sau fără cetățenie, prin adopție, dacă adoptatorii sunt cetățeni români, iar adoptatul nu a împlinit vârsta de 18 ani. În cazul în care numai unul dintre adoptatori este cetățean român, cetățenia adoptatului minor va fi hotărâtă, în deplină armonie, de către adoptatori. În cazul în care adoptatorii nu cad de acord, instanța judecătorească competentă să încuviințeze adopția va decide asupra cetățeniei minorului, ținând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani, este necesar consimțământul acestuia.

În cazul declarării nulității sau anulării adopției, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetățean român, dacă domiciliază în străinătate sau dacă părăsește țara pentru a domicilia în străinătate.

Dobândirea cetățeniei române la cerere

Cetățenia română se poate acorda la cerere în două situații:

1. se poate acorda persoanei care nu a avut niciodată această cetățenie, dar o cere;
2. se poate acorda persoanei care a avut această cetățenie și care cere redobândirea ei, cu păstrarea domiciliului în străinătate.

În primul caz, acordarea cetățeniei române la cerere privește pe cetățeanul străin sau persoana fără cetățenie care dorește să se integreze în societatea românească, dacă îndeplinește următoarele condiții:

• s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei;

Termenele de 8 respectiv, 5 ani, pot fi reduse până la jumătate în următoarele cazuri:

1. solicitantul este o personalitate recunoscută pe plan internaţional;
2. solicitantul este cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene;
3. solicitantul a dobândit statut de refugiat potrivit prevederilor legale în vigoare;
4. solicitantul a investit în România sume care depăşesc 1.000.000 de euro;

Dacă cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie care a solicitat să i se acorde cetăţenia română se află în afara teritoriului statului român pentru o perioadă mai mare de 6 luni în cursul unui an, anul respectiv nu se ia în calcul la stabilirea perioadei necesare.

• dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni;
• a împlinit vârsta de 18 ani;
• are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor;
• este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
• este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
• este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;

Copilul născut din părinți cetățeni străini sau fără cetățenie și care nu a împlinit vârsta de 18 ani dobâdește cetățenia română odată cu părinții săi. În situația în care numai unul dintre părinți dobândește cetățenia română, părinții vor hotărî cu privire la cetățenia copilului. În cazul în care părinții nu cad de acord, instanța de la domiciliul minorului va decide, ținând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit 14 ani, este necesar consimțământul acestuia.

În cea de-a doua situație, aceea a acordării cetățeniei române persoanei care a avut această cetățenie și care cere redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, persoana trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

• solicitantul dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprinde sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acțiuni;
• solicitantul a împlinit vârsta de 18 ani;
• solicitantul are asigurate în România mijloace legale pentru o existență decentă, în condițiile stabilite de legislația privind regimul înstrăinărilor;
• solicitantul este cunoscut cu o bună comportare și nu a fost condamnat în țară sau în străinătate pentu o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român;

Dispozițiile menționate se aplică și apatrizilor foști cetățeni români și descendenților acestora, până la gradul II inclusiv.

Părinții care se repatriază și solicită redobândirea cetățeniei române hotărăsc și în privința cetățeniei copiilor lor minori. În situația în care părinții nu cad de acord, instanța de la domiciliul minorului va decide, ținând seama de interesele acestuia. Și în această situație, dacă copilul a împlinit 14 ani, este necesar consimțământul acestuia.

Redobândirea cetățeniei de către unul dintre soți nu are nicio consecință asupra cetățeniei celuilalt soț. Soțul cetățean străin sau fără cetățenie al persoanei care se repatriază și redobândește cetățenia română poate cere dobândirea cetățeniei române în condițiile legii.

Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate.

Legea cetățeniei române stabilește (art. 24) că cetățenia română se pierde prin:

• retragerea cetăţeniei române;
• aprobarea renunţării la cetăţenia română;
• în alte cazuri prevăzute de lege;

Retragerea cetățeniei române

De la început trebuie precizat că, potrivit art. 5 alin. 2 din Constituție, cetățenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naștere.

Retragerea cetățeniei române apare ca o sancțiune în sarcina celui care:

1. aflandu-se în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român sau lezează prestigiul României;
2. aflându-se în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt relaţiile diplomatice sau cu care este în stare de război;
3. a obţinut cetăţenia română prin mijloace frauduloase;
4. este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională.

Pierderea cetățeniei prin aprobarea renunțării la cetățenia română

Renunțarea la cetățenia română este un mod amiabil de definitivare a statutului juridic al persoanei și nu o sancțiune ca în cazul retragerii.

Renunțarea la cetățenia română este determinată de existența unor situații în care o persoană, cetățean român, dorind să se stabilească în altă țară și implicit să dobândească cetățenia statului respectiv este nevoită, potrivit legislației statului, să renunțe la cetățenia română.

Conform Legii cetățeniei nr. 21/1991, pentru motive temeinice, se poate aproba renunțarea la cetățenia română prin ordin al ministrului justitiei, persoanei care:

• a împlinit vârsta de 18 ani;
• nu este învinuită sau inculpată într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală;
• nu este urmărită pentru debite către stat, persoane fizice sau juridice din ţară sau, având astfel de debite, le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor;
• nu este urmărită pentru debite către stat, persoane fizice sau juridice din ţară sau, având astfel de debite, le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor;

Pierderea cetățeniei române prin aprobarea renunțării la cetățenia română nu produce niciun efect asupra cetățeniei soțului sau copiilor minori, cu excepția situației în care copilul minor pierde cetățenia română odată cu părinții săi, care au obținut aprobarea renunțării la cetățenia română, iar copilul minor se află împreună cu ei în străinătate ori părăsește cu ei țara. În acest caz, copilul minor pierde cetățenia română pe data plecării sale din țară.

Alte cazuri de pierdere a cetățeniei române

Pierderea cetățeniei române de către copilul minor adoptat de un cetățean străin, la cererea acestuia.

Copilul minor, cetățean român, adoptat de un cetățean străin, pierde cetățenia română, dacă, la cererea adoptatorului sau, după caz, a adoptatorilor, dobândește cetățenia acestora în condițiile prevăzute de legea străină. Minorului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere consimțământul. Data pierderii cetățeniei române în acest caz este data dobândirii de către minor a cetățeniei adoptatorului. În cazul declarării nulității sau anulării adopției, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a pierdut niciodată cetățenia română.

În situația prevăzută la art. 5 alin. (3) din legea cetățeniei[1], copilul găsit pierde cetățenia română, dacă până la împlinirea vârstei de 18 ani i s-a stabilit filiația față de ambii părinți, iar aceștia sunt cetățeni străini. Cetățenia română se pierde și în cazul în care filiația s-a stabilit numai față de un părinte cetățean străin, celălalt părinte rămânând necunoscut.

Data pierderii cetățeniei române în aceste condiții este data stabilirii filiației copilului.

În ceea ce privește procedura acordării cetățeniei române, aceasta poate fi consultată  aici. De asemenea, răspunsuri la diverse întrebări frecvente (cum ar fi: Unde pot fi depuse cererile pentru redobândirea cetățeniei române?, Care este termenul legal de soluționare a unei cereri de redobândire a cetățeniei române?, Cum se comunică ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române?,Când se depune jurământul de credinţă faţă de România?,Când se eliberează certificatul de cetăţenie română?,Care sunt etapele următoare după obținerea certificatului de cetățenie?) pot fi consultate aici.

Conchidem prin a sublinia faptul că atât bicetățenia (dubla cetățenie) cât și starea de apatridie sunt de natură a aduce atingere ordinii de drept a statelor lumii și de a crea noi probleme de drept internațional. Convenția europeană (privind cetățenia) cere statelor părți să nu admită renunțarea la cetățenie dacă prin aceasta solicitantul ar rămâne apatrid, cel puțin pentru cetățenii care nu locuiesc, în mod obișnuit, în străinătate.

În privința României, legislația noastră de după anul 1989 permite dubla cetățenie, în acest sens putându-se rezolva problemele multor cetățeni români care în perioada 1944-1989, locuind în străinătate, au pierdut cetățenia română. Astfel, Decretul-lege nr. 137/1990 a stabilit că foștii cetățeni români care, înainte de 22 decembrie 1989, au pierdut cetățenia română din diferite motive, o pot redobândi la cerere, în baza unei declarații autentificate, în străinătate, la reprezentanțele diplomatice sau consulare ale României, iar în țară, la notarul public, chiar dacă au o altă cetățenie și nu își stabilesc domiciliul în România. Legea nr. 21/1991 (legea cetățeniei române) a păstrat aceste reglementări.

Photo by William Santos on Unsplash