Acordul de recunoaștere a vinovăției – formă a „justiției negociate” în materie penală – și consecințele admiterii acestuia

I. Introducere

În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală are obligația de a aduce la cunoștință inculpatului (nu și suspectului) posibilitatea încheierii unui acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției acestuia din urmă. Judecarea procesului penal în cazul recunoașterii vinovăției reprezintă o modalitate de soluționare simplificată a cauzelor, cu avantaje atât pentru inculpat, cât și pentru organele judiciare.

Potrivit art. 478 C. proc. pen., obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției constă în recunoașterea comiterii faptei pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și acceptarea încadrării juridice stabilite de organele de urmărire penală, respectiv sancțiunea de drept penal stabilită (soluția de amânare a aplicării pedepsei sau de renunțare la aplicarea pedepsei) și forma de executare a pedepsei (dacă este cazul), sau, după caz, felul măsurii educative.

Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de inculpat, cât și de procuror. În cazul inculpaților minori, aceștia pot încheia acorduri de recunoaștere a vinovăției doar cu încuviințarea reprezentantului lor legal, conform disp. art. 478 alin. (6) C. proc. pen.

Dacă acțiunea penală s-a pus în mișcare față de mai mulți inculpați, se poate încheia un acord de recunoaștere a vinovăției distinct cu fiecare dintre aceștia, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție a inculpaților pentru care nu s-a încheiat acordul.

II. Condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției

Pentru a putea fi încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, printre care:

• Asistența juridică este obligatorie (inculpatul trebuie să fie asistat de un avocat, iar în cazul în care acesta nu beneficiază de un apărător ales, urmează a i se desemna un avocat din oficiu);
• Acțiunea penală a fost pusă în mișcare (ceea ce înseamnă că procedura este aplicabilă doar inculpatului, nu și făptuitorului sau suspectului);
• Inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare;
• Pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau închisoarea de cel mult 15 ani;

III. Ce efecte produce încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției?

În cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoarea, respectiv de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii, în mod similar cu procedura recunoașterii învinuirii [procedura simplificată prev. de art. 374 alin. (4) C. proc. pen.].

Dacă vorbim despre inculpați minori, atunci se va ține seama de toate aceste aspecte la alegerea unei măsuri educative, astfel că limitele perioadelor de timp pentru care se dispun aceste măsuri se reduc cu o treime.

IV. Soluțiile instanței

În urma analizei acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța poate respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu au fost îndeplinite toate condițiile necesare încheierii acestuia sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului sau poate admite acordul de recunoaștere a vinovăției, și după caz, poate dispune:

• Renunțarea la aplicarea pedepsei
• Amânarea aplicării pedepsei
• Condamnarea (cu executare efectivă a pedepsei în regim de detenție sau cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia)

Ca un prim pas, instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, adică nu este stabilită nici o pedeapsă, dacă infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă. În măsura în care nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei sau instanța constată această soluție ca find una inoportună, următoarea soluție, ca asprime, este stabilirea pedepsei, care poate consta într-o amendă penală (acolo unde legea prevede această opțiune) sau pedeapsa cu închisoarea pentru perioade reflectate în limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare.

Ca un prim pas, instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, adică nu este stabilită nici o pedeapsă, dacă infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă. În măsura în care nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei sau instanța constată această soluție ca find una inoportună, următoarea soluție, ca asprime, este stabilirea pedepsei, care poate consta într-o amendă penală (acolo unde legea prevede această opțiune) sau pedeapsa cu închisoarea pentru perioade reflectate în limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare.

În ce constau fiecare dintre aceste soluții și care sunt diferențele dintre ele?

1. În cazul renunțării la aplicarea pedepsei – instanța nu stabilește o pedeapsă, așadar,  pedeapsa nu este individualizată judiciar între limitele speciale prevăzute de lege.

Atunci când se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, instanța aplică infractorului un avertisment, care constă în prezentarea motivelor ce au determinat renunțarea la aplicarea pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare.

Persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită. Un alt aspect foarte important este faptul că, după rămânerea definitivă a hotărârii, poate interveni anularea renunțării la aplicarea pedepsei, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

• se constată, după pronunțarea soluției de renunțare la aplicarea pedepsei, că persoana faţă de care s-a luat această măsură a săvârşit, anterior rămânerii definitive a hotărârii, o altă infracţiune;
• această nouă infracţiune să fie descoperită în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei;
• pentru această infracţiune să i se stabilească o pedeapsă chiar după expirarea termenului de 2 ani.

În această situație, renunțarea la aplicarea pedepsei se anulează și se stabilește pedeapsa pentru infracțiunea care a atras inițial renunțarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară, după caz.

2. La amânarea aplicării pedepsei, instanța stabilește o pedeapsă in concreto (amendă penală sau pedeapsă cu închisoarea), iar, apoi, amână aplicarea acesteia. Cu alte cuvinte, pedeapsa a fost individualizată judiciar de instanţă, între limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, însă se constată că ar fi inoportună aplicarea acesteia, fiind suficientă supravegherea inculpatului pentru un termen fix de 2 ani.

Potrivit art. 83 și urm. C. pen., instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă sunt îndeplinite mai multe condiții:

• Pedeapsa stabilită să fie amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani (pedeapsa stabilită de instanță, nu cea prevăzută de lege);
• Infractorul să nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii [cu excepția cazurilor prev. la art. 42 lit. a) și b). C. pen. sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare];
• Infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;
• Ținând seama de conduita infractorului avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de manifestarea de voință a acestuia în vederea îndreptării sale, instanța să apreciaze că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, care este de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei;

Ținând seama de conduita infractorului avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de manifestarea de voință a acestuia în vederea îndreptării sale, instanța să apreciaze că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, care este de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei;

De asemenea, de menționat este și faptul că amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage și amânarea aplicării amenzii care însoțește pedeapsa cu închisoarea.

Care sunt măsurile de supraveghere și obligațiile persoanei supravegheate?

Potrivit art. 85 C. pen., persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, trebuie (în mod obligatoriu, nefiind apanajul instanțelor aprecierea oportunității impunerii acestor obligații) să îndeplinească pe toată durata termenului de supraveghere următoarele condiții:

• Să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
• Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
• Să comunice schimbarea domiciliului sau orice deplasare care depășește 5 zile;
• Să comunice schimbarea locului de muncă;
• Să comunice toate informațiile și documentele necesare controlului mijloacelor sale de existență.

Mai mult, instanța poate (facultativ, fiind chestiuni lăsate la aprecierea concretă a instanței) impune persoanei în cauză una sau mai multe obligații, după cum urmează:

• Să urmeze un curs de pregătire școlară sau de calificare profesională;
• Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile;
• Să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială;
• Să nu comunice cu victima sau cu membri din familia acesteia, precum și cu persoanele alături de care a comis infracțiunea, sau cu orice alte persoane stabilite de instanță;
• Să nu exercite anumite profesii sau să se afle în anumite locuri;
• Să nu părăsească teritoriul României;
• Să nu conducă anumite vehicule și să nu dețină nicio categorie de arme.

Ca și în cazul renunțării la aplicarea pedepsei, se poate dispune anularea amânării aplicării pedepsei, în următoarele cazuri:

• Inculpatul a săvârşit anterior dispunerii amânării o altă infracţiune de care instanţa nu a avut cunoştinţă în momentul în care a dispus amânarea;
• această infracţiune a fost descoperită în termenul de supraveghere;
• pentru infracţiunea nou descoperită să se aplice o pedeapsă cu închisoarea.

În cazul anulării, pedeapsa pentru infracţiunea judecată iniţial şi pedeapsa pentru infracţiunea nou descoperită se vor contopi aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni.

3. Cât privește condamnarea cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, aceasta este o formă de individualizare judiciară a executării pedepsei, un mod de executare a acesteia, pe care instanța o aplică după analizarea unor criterii bine definite de către legiuitor, atunci când consideră că nu se impune executarea efectivă a pedepsei în regim de detenție (în mediul carceral). Prin urmare, executarea este suspendată pe durata unui termen de supraveghere.

Condițiile în care se poate aplica pedeapsa cu suspendare

Trebuie îndeplinite cumulativ câteva condiții referitoare la persoana infractorului și conduita acestuia, eforturile depuse pentru înlăturarea, respectiv diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și posibilitățile de îndreptare.

Aceste condiții sunt prevăzute de art. 91 C. pen. și presupun ca:

• Pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani;
• Infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, sau pentru care a intervenit reabilitarea;
• Infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;
• În raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă de timp cuprinsă între 2 și 4 ani.

Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă. Pe toată durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță, care corespund în mare parte cu cele prezentate anterior în cadrul amânării aplicării pedepsei.

Efectele pedepsei cu suspendare

În cazul în care condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și nu s-a descoperit o cauza de anulare, pedeapsa se consideră executată.

Revocarea și anularea suspendării executării pedepsei

Revocarea intervine în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu a respectat măsurile de supraveghere sau nu a executat obligațiile impuse, cu rea-credință. În această situație instanța dispune executarea pedepsei.

Un alt caz de revocare este reprezentat de neîndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite, în afara cazului în care persoana condamnată dovedeste că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este revocată și atunci când pedeapsa amenzii care a însoțit pedeapsa închisorii nu a fost executată și a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii. Instanța revocă suspendarea si dispune executarea pedepsei, la care se adaugă pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda.

Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar și după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei. Atunci cand infracțiunea a fost săvârșită din culpă, instanța poate menține executarea pedepsei sub supraveghere.

Măsura anulării suspendării executării pedepsei se dispune atunci când, pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii sau chiar după expirarea acestui termen.

Photo by Romain V on Unsplash